Chamonix-Mont-Blanc

Ideea era să-mi sărbătoresc ziua undeva sus în munţi, ca şi anul trecut, când am fost în Zermatt. Aşa că m-am gândit că Chamonix, staţiunea franceză de la poalele Mont Blanc-ului, ar fi o alegere excelentă – aproape de graniţă, doar la vreo două ore de condus de acasă şi poate un pic mai ieftină decât locaţiile elveţiene. M-am lăudat soţiei cu rezervarea pe care-am făcut-o pe booking doar pentru a afla că în weekendul 8-10 Noiembrie sunt alegerile în România, deci nu se cade să nu votăm. Am convenit, deci, să mergem o săptămână mai devreme, am modificat frumos datele în aplicaţie şi mi-am văzut mai departe de treabă. Asta era acum vreo două săptămâni.

Vineri mi-am luat o jumătate de zi liberă şi pe la trei eram deja pe drum. M-am felicitat că nu am luat-o prin Geneva ci pe partea cealaltă a lacului Leman, prin Montreux-Martigny, ceea ce a presupus să trecem peste un munte la 1500 m altitudine, pe o şosea oarecum similară cu Transfăgărăşanul nostru. Bună cât a fost la elveţieni, aşa-şi-aşa la francezi. În fine, deşi a plouat aproape continuu, au fost două ore de condus relaxat, cu viteza legală, cu excepţia poate a unei mici scăpări, spre final, când a trebuit să-i demonstrez unui posesor de suv avantajele unei berline pe curbele de munte, ceea ce a creat un pic de tensiune în maşină. Dar am ajuns la Chamonix înainte ca situaţia să escaladeze – în maşină mă refer, căci pe şosea nu se mai vedeau din spate farurile suv-ului.

Eeei, şi-am ajuns la hotel, doar pentru a afla că rezervarea noastră era, încă, pentru weekend-ul cu alegerile prezidenţiale, dracu ştie de ce. Adică săptămâna viitoare. Şi că hotelul era fully booked. Şi că era prea târziu să mai schimbăm ceva, trebuia să plătim, conform condiţiilor din rezervare, 30% din cazare. Domnişoara de la recepţie ne-a îndemnat să revenim dimineaţă pentru a vorbi cu directoarea şi ne-a trimis la un alt hotel, aproape singurul care mai avea camere la preţuri rezonabile (în rest, numai hotelurile pentru oligarhii ruşi, cu preţuri de la 400 de euro în sus pe noapte). Hotelul cu pricina era la vreo 10 km distanţă de Chamonix, în Le Houches, un sătuc care seamănă mult cu Praidul nostru, deşi nu la fel de mişto. Ceea ce probabil că l-a dezavantajat puternic a fost vremea, cu ploaie şi ceaţă, deci nici vorbă să vezi munţii din jur, doar baza pădurii ce se întrezărea sub plafonul greu de nori. Am luat cina în restaurantul prietenos al hotelului, specializat în burgeri şi piţe, cam tot ca la Praid, înconjuraţi de multe familii cu nenumăraţi copii care păreau să se bucure de fiecare clipă de weekend  şi de fiecare bucată de cartof prăjit.

Aveam să ne întoarcem la hotelul rezervat pe net a doua zi, pentru a ne caza o noapte în camera lui mult mai mare, mult mai comodă şi cu o panoramă mult mai bună asupra Mont Blanc-ului învăluit complet în ceaţă şi în nori. După gălăgia veselă a copiilor din seara precedentă, hotelul din Chamonix mi-a părut lipsit de viaţă.

Cât despre Mont Blanc, care ar fi trebuit să fie marele subiect al acestui post, va trebui să revin în Chamonix, căci în weekend-ul ăsta n-am avut noroc să-l văd. Telecabinele n-au funcţionat  pentru că vântul a fost prea puternic aşa că am luat gondola până la cota 2000 de pe muntele vecin, Praz (făcurăm Praz-ul, cum ar veni…), de unde ar fi trebuit să vedem Mont Blanc-ul în toată splendoarea lui. Asta-i tot ce-am văzut. Măcar am coborât pe jos de la 2000 la 1000, în staţiune, pe o ploaie câinoasă şi un vânt turbat, care s-a mai potolit abia după ce am intrat în pădure, sub cota 1700. A fost minunat, mi-a plăcut, am simţit şi noi că suntem la munte.  În rest, Chamonix e un orăşel cochet şi cosmopolit plin de restaurante, buticuri cu echipamente sportive şi agenţii imobilare care vând – şi revând, iar şi iar – fericirea proprietăţii într-o staţiune de munte. Toată lumea aşteaptă cu înfrigurare să ningă ca să se poată schia. Prognoza meteo spune că va ninge în noaptea asta. Mîine, când eu voi fi la birou, Chamonix-ul va fi complet alb.

Sper ca alegerile de duminica viitoare să însemne ceva…