O discuție politică de unul singur

Păi nu mai bine aveam noi dezbaterea asta tradițional românesc, în bucătăria mea de la bloc, din Berceni, cu prieteni, cu niște beri în față și învăluiți în fum de țigară de să zici c-am intrat în faza terminală a încălzirii globale? Nu e – nu e, asta e, mă descurc singur cum pot. Am înlocuit berile cu altceva, de fumat m-am lăsat de șase ani, nouă luni și treișpe zile și bucătăria de-aici e comună cu livingul. Problema cea mare e că nu mă contrazice nimeni (încă) și-asta mă face să-mi pierd din incisivitate. Păi Halep să fii și tot nu le dai așa bine când joci singur la perete. Deci, ce s-o mai lungim, duminică-s alegeri. Eu cu cine votez?

Am acces foarte limitat la sursele tradiționale de zgomot de-acasă așa c-am urmărit campania electorală mai degrabă din titlurile de pe Biziday-ul lui Moise Guran. Deci am lacune serioase și de-aia încerc să-mi croiesc drumul logic spre decizia de vot care să mă reprezinte. Dacă n-ajung la niciun rezultat știu deja ce să fac grație unui alt post wordpress: desenez un pătrățel pe formular, scriu Vlad Țepeș în mijlocul lui și-aplic ștampila cu grijă, fără să depășesc perimetrul.

În fine, oare ar trebui să-ncep cu analiza de la ăl mai mare la ăl mai mic? Sau să-i dau întâi la o parte pe-ăia de nu-s votabili și să văd ce-a rămas? În mare, cele două criterii cred că se cam suprapun. Să încep, deci…

PSD. Ar trebui sa fie simplu de justificat de ce nu ar trebui să mai voteze cineva cu PSD. Partidul ăsta a condus România vreo 20 din cei 30 de ani care au trecut de la Revoluție. Categoric primii șapte și ultimii șapte, dacă nu opt. Unde suntem astăzi i se datorează în cea mai mare măsură. A ajuns – din cel mai mare partid al țării și, practic, singurul partid de stânga – camarila imbecilă și obedientă a unui grup infracțional (bine) organizat. În practic 30 de ani de existență partidul a mers din rău în mai rău. Timidele încercări de reformare, majoritatea oricum mai degrabă exerciții improvizate de imagine, au fost întotdeauna înăbușite de aripile conservatoare ale partidului. Au câștigat, de fiecare dată, diversele specii de răufăcători. Cel mai adesea, cei gata să pună bir pe orice metru de drum, pe orice bucată de țeavă vândută din proprietatea statului și pe orice zambilă băgată în pământ. Mai de curând interesul s-a concentrat pe evitarea cu orice preț a consecințelor legale ale anilor de haiducie. Să nu-i uităm nici pe nenumărații idioți utili care înțeleg totuși că obediența și lipsa de scrupule, adăugate lipsei de caracter, sunt singurele “calități” care-i vor ajuta să rămâne în continuare în fruntea bucatelor. Plus corul imens al propagandei și manipulării grosolane, cu sopranele lor bine cunoscute și bine plătite. Politici sociale, macroeconomie, infrastructură, strategie de politică externă? Ha-ha-ha! Hai mă, ce dracu, sunt toate în programul de guvernare! Deci nu, nu și nu. Toxic.

PNL este astăzi fix ce-a mai rămas după implozia spectaculoasă a două partide pe vremuri importante, acum aproape nerelevante. După părerea mea este moștenirea toxică a leadership-ului băsescian. Dac-ar dispărea mâine aproape că n-ar observa nimeni. Mulți au părăsit barca, desconspirați ca foști securiști, alții doar au primit ordin să plece iar mulți au probleme cu justiția după ce au cam băgat mâna în banul public. Or fi plecat, câțiva, și de bună credință, sătui de aerul viciat din partid. Așa că pe cei de prin conducere pe care-i mai știi i-ai cunoscut lălăind după ureche la chitară sau pozând decoltat prin reviste glossy. Sau îi recunoști după fălci. Ca și PMP-ul fostului președinte, mimează opoziția – parțial pentru că habar n-au ce să facă și parțial pentru că pe câțiva chiar nu i-ar deranja o amnistie. Una peste alta, un partid pentru care nu se mai poate vota.

ALDE. Este partidul celor despre care scriam mai sus c-au plecat din PNL pentru că au fost desconspirați ca foști sau actuali securiști sau pentru că au la activ afaceri necurate și vor să scape nepedepsiți. Probabil că își imaginează că sunt diferiți de PSD – mai educați, mai cu ștaif, mai frecventabili. În fapt, sunt doar o gașcă deplorabilă de profitori fără scrupule, la fel ca și colegii lor din PSD. Deci categoric nu!

PMP. Hai sa fim serioși! Nu!

UDMR. Partidul “balama” care poate lua orice formă și orice culoare. În ultimii ani culoarea a rămas preponderent maronie, probabil din combinația cu prea mult roșu PSD-ist. Normal că nu!

Alianța2020 USR PLUS. Este evident că nu au suficientă experiență politică. USR a dezamăgit adeseori în parlament, comportându-se imatur, mai degrabă ca o organizație civică a străzii decât ca un partid politic. Sunt un amestec eterogen de oameni cu viziuni diverse, încă nu au o strategie clară și felul în care comunică este adesea inconsistent sau strident. Și totuși… Sunt majoritatea oameni bine intenționați, au specialiști și o agendă corectă, sunt moderni, deschiși la minte, pro-europeni. Pe de altă parte Dacian Cioloș a dovedit, ca prim-ministru, că poate conduce după reguli profesioniste de guvernare, că poate stabili o strategie și că poate mobiliza specialiști. Și în plus, fără să ne ascundem după deget, alianța asta beneficiază de tradiționalul avantaj al lipsei de alternativă. Păi, sincer, cu cine altcineva să votezi când e clar că așa nu se mai poate? Sau poate crede cineva că se mai poate cu Daddy, Olguța, Codrin și Vasilica? Deci, clar (pentru mine)…

A fost lungă, nu? Termin imediat. Vor fi câțiva care să-mi reproșeze c-am scris atâtea cuvinte deși mi-era clar de la început unde-o să ajung și ce-o să zic că votez. Păi, n-am început eu zicând că-mi doresc o dezbatere tradițional românească? Nu așa se-ntâmplă în toate bucătăriile noastre de bloc? Vorbim, ne certăm,  ne-mbătăm,  ne-afumăm, orice!, dar nu ne schimbăm credința politică. Cine-o să iasă?

Aveți puțintică răbdare, stimabililor!