Moromeții 2

Am avut o seară de weekend cu film românesc și o premieră absolută – prima dată când putem închiria un film de-al nostru de pe o platformă de streaming, Vimeo. În sfârșit a intrat și cinematografia românească în secolul 21 în ceea ce privește distribuția!

Filmul a început cu subtitrare în engleză, ceea ce am respins revoltați de la început. Aveam să o punem la loc 10 minute mai târziu. Uitasem că la filmele românești (dar nu numai) nu înțelegi ce zic oamenii ăia pe ecran. Subtitrarea, totuși, îi ajută doar pe spectatorii români care pot astfel să umple golurile lăsate de sonorizare. Străinii pierd, probabil, o mare parte din plăcerea dialogurilor datorită calității dezamăgitoare a traducerii. În fine, totuși  un mare pas înainte!

Am citit romanul lui Marin Preda prin ’87, într-o vreme în care ar fi trebuit să învăț pentru admiterea la politehnică, deci cititul era deopotrivă irezistibil, act de rebeliune și evadare din realitatea aia gri a ultimilor ani ai comunismului.  Cartea mi-e încă vie în memorie dar nu-mi prea mai aduc aminte primul film, în care Ilie Moromete a fost jucat de maestrul Victor Rebengiuc.

Acest al doilea film păstrează ceva din spiritul cărții lui Preda. Ni-l aduce înapoi pe Ilie Moromete, iar personajul întruchipat pe ecran de Horațiu Mălăele este fabulos. Filmul readuce la viață ceva din atmosfera arhaică a lumii satului, probabil prin multele imagini superb filmate în alb-negru, amintind de vechi documentare de arhivă. Din punctul ăsta de vedere se apropie de calitatea lui “Roma”, filmul lui Cuaron care a luat anul ăsta Oscar-ul pentru film străin. Păstrează autenticitatea dialogurilor și transpune spectatorului ceva din frământările acelor vremuri. Și totuși calitatea imaginii sau jocul superb al actorilor nu sunt suficiente pentru a face dintr-un film bun o capodoperă. Ceea ce lipsește “Moromeților” este povestea. Scenariul filmului este prea fragmentat, cu multe dintre scene inserate inabil sau abandonate oarecum în aer, încercând să spună lucruri care sunt interesante din punct de vedere documentar dar care din păcate te rup din microuniversul familiei lui Moromete, cel care contează și cel care dă valoare actului artistic. E prea multă politică (simți activismul lui Stere Gulea, altfel admirabil) într-o lume a satului în care politica se face numai dac-ai apucat să dai apă vacilor din bătătură și doar până când trebuie să te duci să le dai iar de mâncare.

Dar, vorba lui Ilie Moromete însuși: De unde să vă dau eu mai mult dacă atâta e?