Serge Latouche – Mic tratat de descreștere senină

Toată suprafața Terrei este de 51 de miliarde de hectare. Spațiul bio-productiv, cel ce  poate susține viața, este de doar 12 miliarde de hectare. Asta înseamnă 1.8 hectare pentru fiecare om care trăiește pe planeta asta. Cercetătorii de la Redefining Progress și World Wild Foundation au calculat că spațiul bio-productiv efectiv consumat de un om este astăzi, în medie, de 2,2 hectare. Cu alte cuvinte trăim, deja, pe credit, mai mult decât ne permite “plapuma”. Mai îngrijorător de atât este că sunt mari disparități între statele dezvoltate din emisfera nordică și cele sărace din sud. Un american, de exemplu, consumă 9,6 hectare, un european 4,5 hectare pe când în majoritatea țărilor africane o persoană consumă doar 0,2 hectare de spațiu bioproductiv. Dacă toți locuitorii globului ar consuma la fel de mult ca americanii am avea nevoie, astăzi, de 6 planete. Dacă o ținem tot așa, în 2050 vom avea o “datorie” ecologică de 34 de planete. Iar acest calcul nu ia în considerație faptul că nu suntem singurii locuitori ai planetei. Iar această carte a fost scrisă acum 12 ani…

În același timp, succesul unei țări, al unei companii sau chiar al unei persoane fizice este măsurat, în principal, prin procentul de creștere de la un an la altul. Creșterea economiei se traduce prin mai multă activitate economică, mai mult consum, nevoia de mai multe resurse. Este creșterea asta sustenabilă? Poate fi ea menținută la nesfârșit? Sentimentul că omenirea se îndreaptă spre un dezastru ecologic a devenit mult mai pregnant în ultimii ani. Și totuși, se pare că suntem departe de a realiza gravitatea situației, în timp ce unii chiar o neagă complet. Suntem departe de momentul în care soluții globale și rezonabile vor reuși să întoarcă acest trend. Cartea lui Serge Latouche, profesor de științe economice la Universitatea Paris-Sud, trasează liniile directoare ale unei posibile descreșteri “conviviale”.

Am aflat din carte că cel care a introdus, încă din anii ’70, noțiunea de bioeconomie, demonstrând imposibilitatea unei creșteri infinite într-o lume finită, a fost matematicianul și economistul de origine română Nicholas Georgescu-Roegen. Unanim recunoscut de cele mai mari somități ale economiei mondiale, a ratat Nobelul de economie pentru că teoriile sale economice au fost mult înaintea vremii în care a trăit.

Ca traseu de urmat nu pare foarte complicat. Pentru o descreștere controlată, “senină”, e nevoie să reevaluăm valorile burgheze ale societății actuale, să restructurăm întregul sistem de producție, să redistribuim resursele actuale (între nord și sud, între bogați și săraci, între generații), să relocalizăm activitățile economice pentru a putea produce cât mai local cu putință, să reducem consumul (de fapt consumerismul) și să reutilizăm/reciclăm cât mai mult cu putință.

Ultimul capitol al cărții tratează descreșterea ca proiect politic. Ce-ar trebui să propună o formațiune politică pentru a realiza această descreștere controlată și lipsită de tulburări sociale? Soluțiile, deși generate de o gândire logică, nu-mi par deloc atât de ușor aplicabile. În primul rând că impactul lor real asupra nivelului de trai al populației îmi pare subestimat (este, dealtfel, tratat extrem de superficial). În al doilea rând, vorbim de soluții politice care nu aparțin unei singure zone politice, baleind de la stânga la dreapta spectrului politic, ceea ce presupune un nivel de consens greu de atins în realitate. În al treilea rând soluțiile presupun un nivel ridicat de înțelegere și de pregătire economică și socială, ceea ce, din păcate, poate fi o mare problemă pentru politicienii obișnuiți. Și poate cea mai mare problemă este consensul internațional în aplicarea acestor soluții, căci o țară care aplică aceste reguli unilateral își va vedea competitivitatea afectată în fața celor care refuză să urmeze aceeași cale din interese înguste pe termen scurt. Cel mai bun exemplu este politica egoistă și idioată a lui Trump, care a anulat ani întregi  de progres în domeniul reglementărilor de mediu în SUA și a afectat grav colaborarea internațională.

Ceea ce putem face, fiecare dintre noi, oriunde am trăi, este să aplicăm în viața noastă de zi cu zi cât mai multe dintre soluțiile prezentate în carte. Căci dacă așteptăm salvarea de la “Dăncilele” și “Trumpii” acestei lumi ne vom bucura într-un viitor nu foarte îndepărtat de călduroase zile de plajă pe litoralul românesc. În Februarie.