Wonder Woman

Am văzut primele “episoade” din Superman și Spiderman la cinematograful “Patria” din Tulcea, pe când eram copil. Mi-au plăcut, fără să fac totuși o pasiune pentru genul ăsta de personaje cu puteri supranaturale. Mult mai mult m-au  impresionat, pe vremea copilăriei și mai apoi, personajele întrupând cavaleri pentru care onoarea, dreptatea și spiritul de sacrificiu sunt mai presus de orice. Așa că m-am identificat, de exemplu, cu super-eroii din “Ultimul samurai” sau “Gladiatorul” (probabil ca orice bărbat stăpân pe canapeaua și telecomanda lui) dar n-am fost atras de filmele cu supermani, batmani, spidermani și alte închipuiri în costume de fițe din licra cu chiloții pe de-asupra. Apariția Wonder Woman era absolut previzibilă, Hollywood-ul egalității de gen trebuia să le facă dreptate și femeilor, după ce în 2017 și-a plătit, la Oscaruri, datoriile față de minoritatea de culoare. Dar filmul nu e, clar, genul meu.

M-am uitat pentru că era bine cotat pentru un film cu eroi(ne) de benzi desenate și asta m-a făcut curios. Prima parte, desprinsă parcă direct din Legendele Olimpului, cu amazoane frumoase antrenându-se asiduu pe o insulă de care nu știe nimeni pentru a fi gata, la un moment dat, să lupte împotriva lui Ares, zeul războiului, a avut un pic de sens. În fine, măcar amazoanele sunt gagici mișto, mă întreb dacă înc-or mai fi pe insula lor uitată de lume. Dacă da, tot concentrându-se pe clasele alea de taebo antic – care-au avut un așa mare succes în crearea unor trupuri zvelte – au scăpat din vedere că omenirea a trecut prin al doilea război mondial, nenumărate altele mai mici și pare că se pregătește deja de-al treilea. Mă gândesc că Hitler, Mussolini sau Stalin nu corespundeau semnalmentelor din statuile antice grecești ale lui Ares.

Cum ziceam, prima parte a fost OK. Dar apoi a apărut chipeșul aviator american și nemții cei răi și povestea a luat-o razna complet. Melanjul de legende ale Olimpului cu istoria primului război mondial a fost prea mult pentru mine. Eroina pleacă de pe insulă să-l înfrunte pe Ares și să oprească războiul. Ajunge cam pe final, când toată lumea era deja sătulă de luptă, vreo câteva milioane bune muriseră deja și în marile capitale se negocia un armistițiu. I se pune pata pe generalul Ludendorff și pleacă de la Londra pe front, alături de o echipă pestriță (deh, diversitatea hollywoodiană, nu?) să rezolve problema războiului. Wonder Woman, cu pletele în vânt, în șort și cu umerii goi, purtând cizme înalte până la genunchi, trebuie să fi fost o apariție reconfortantă pentru combatanții din tranșeele liniei frontului, sătui de pozele lor alb-negru cu țărănci de-acasă. Apariție meteorică, mortală pe alocuri, n-a apucat să bucure întreaga linie a frontului ce se întindea pe sute de kilometri, din Belgia până în granița Elveției. L-a găsit pe Ludendorff și l-a omorât, doar ca să constate că nu el era Ares. Ironia poveștii – și motivul principal pentru care filmul mi se pare un eșec – este că personajul negativ este probabil inspirat din viața adevăratului general Ludendorff, conducător al armatei imperiale germane în WW1 și responsabil pentru unele dintre cele mai mari greșeli militare pe frontul de vest, care au costat viața a milioane de oameni. Ei bine, acest general nu numai că a supraviețuit războiului dar el este cel care a lansat în opinia publică postbelică mitul că armata germană nu a fost învinsă pe câmpul de luptă ci datorită trădării politicienilor de  la Berlin, majoritatea de stânga, care au înfipt un pumnal în spatele efortului patriotic german. A fost nevoie de încă un război mondial pentru ca nemții să înțeleagă că toată propaganda naționalistă ce s-a fondat pe acea teorie și s-a dezvoltat necontrolat în anii de după război a fost complet falsă.

Dar chiar să fi reușit Wonder Woman să-l ucidă pe bune pe Ludendorff, să fi dat chiar și de Hitler, aflat și el prin tranșeele alea din Belgia, tot n-ar fi reușit să oprească tăvălugul războiului, care nu începe, așa cum nici nu se termină, ca dorință sau acțiune a unui singur om. Războiul e o nebunie colectivă și se termină printr-o exorcizare colectivă. Simțiți cum crește presiunea naționalismelor de extremă dreaptă peste tot în lume, în fiecare țară? Cum ura și furia sunt din ce în ce mai prezente peste tot? Așa au început și precedentele războaie mondiale. O fi Ares, care ne intră tuturor în suflet, puțin câte puțin. Și asta nu va putea nicio Wonder Woman să schimbe, din păcate.

La naiba, am vrut să fie un post degajat și funny, cred că nu mi-a ieșit…