Muzica străzii

Sâmbătă dimineața, pe stradă în Bienne, un domn în frac cântă Chopin și Debussy la un frumos pian de concert alb. În gangul din spatele gării sosia lui Bob Marley cântă “One love” la o chitară electrică de colecție iar cînd el ia o pauză, din capătul celălalt al gangului răsună o melodie sud-americană tristă, acompaniată melancolic de o chitară minusculă, genul pe care o poți lua ușor cu tine când urci cu lamele pe Machu Picchu. Trupa de țigani lâutari din Orașul Vechi cântă în românește cu plăcere și un pic de accent franțuzesc, dar li se împletesc sufletele în corzi pe muzica lui Bregovici. E clar că sunt sârbi.
Zeci de oameni veniți la shopping în Basel se opresc să asculte un cor de flașnete, susținut de trei bătrânei zâmbitori îmbrăcați în niște superbe costume de epocă. Două străzi mai incolo, un asiatic în costum de samurai aproape că e răsplătit cu urale înainte ca ecourile ciudatului său xilofon să se fi stins complet între zidurile vechii cetăți. Chitări, cimpoaie, un țambal și alte instrumente pe care nu le-ai mai văzut vreodată răsună la fiecare colț de stradă.
Toți zâmbesc și cântă cu suflet, susținuți de mulțimea de trecători. Sunt atăt de buni și de pitorești în babilonia unei dimineți încă însorite de weekend încât nu ți-e clar dacă se așteaptă să le dai bani sau doar să-i aplauzi. În fine, probabil că Bob Marley al nostru  n-ar refuza o țigară.