V8

“Oh Lord, won’t you buy me a Mercedes Benz?”

Janis Joplin, Mercedes Benz

O să încep cu un fel de disclaimer ca să fiu sigur că nu abandonați articolul înainte să aflați acest lucru important despre mine. Glumesc adesea pe marginea unor lucruri serioase, inclusiv în ceea ce urmează, dar cu protejarea mediului nu e de glumit…

Sunt un mare amator de natură și cred cu tărie în importanța protejării ei, cred că nu facem suficient să o păstrăm așa cum e – ba din contră, efectele agresiunilor noastre au un impact din ce în ce mai mare asupra integrității acestei planete. Cred că teoria încălzirii globale e susținută de argumente științifice irefutabile. Cred că trebuie să ne pese mai mult.

Mă chinui, în viața de zi cu zi, să fiu  cât mai ecologist cu putință. Am plantat de-a lungul timpului sute de copaci (cei mai mulți în armată, ca să protejez unitatea militară de privirile indiscrete – o precauție inutilă de altfel, nu era nimic de văzut acolo). Am făcut agricultură biologică (cea mai mare parte în gimnaziu, în liceu și, din nou, în armată, într-o vreme când singurii oameni de pe câmpul CAP-ului erau elevii, studenții și soldații). Încerc să consum cât mai puțin, să cumpăr lucruri făcute cât mai aproape de casă, să încurajez din calitatea de client afacerile care respectă mediul. Sortez și reciclez reziduurile din gospodărie (mai ales de când ne-am mutat în Elveția, o țară care reciclează până și capsulele de cafea Nespresso și unde e probabil mai scump și extrem de jenant din punct de vedere social să nu o faci).

Și toată introducerea asta lungă și prevenitoare (mai sunteți aici?) doar pentru a limita impactul mărturisirii ce urmează. Există și o parte întunecată a relației mele cu mediul. Pasiunea pentru automobile și viteză, obicei prost deprins în jungla stradală a anilor 90. Raliul prin oraș, stilul de condus smuls, care nu promovează economia de combustibil și, ca efecte secundare, lasă un nor de CO2 în atmosferă și, în unele zile mai stresante, o face pe soția mea să coboare la primul semafor ca să continue drumul cu metroul. Propriile mele sesiuni de Fast and Furious prin Bucureștiul plin oricum de prea mulți Vin Diesel-i în maieuri albe. Câteodată chiar cred că am ajuns la vârsta asta cu un pic de noroc, pentru că nu mi-am permis o mașină cu adevărat puternică pe la 20 și ceva de ani și pentru că în ultimii ani am condus mașini de serviciu, care nu sunt făcute să te bucuri de șofat în adevăratul sens al cuvântului. Întotdeauna mi-am dorit o mașină cu un zgomotos motor V8, reprezentarea supremă a puterii brute, lipsite de rafinament, eficiență și, de cele mai multe ori, sens. Doar pentru senzația aceea. Mașina asta încă e pe lista mea de așteptare. Și trebuie să mă grăbesc, pentru că văd cum motoarele cu combustie internă se apropie de momentul când vor intra în istorie, alături de trăsuri și locomotivele cu aburi. Lumea mașinilor electrice conduse de senzori și piloți automați e din ce în ce mai aproape.

Am citit în ultima vreme multe articole despre mașinile electrice, Elon Musk și compania Tesla, marea lor majoritate laudative. Le împărtășesc și eu, într-o oarecare măsură, părerile, deși îmi place mirosul benzinei nu al motorului electric supraîncălzit. Sunt de acord că Musk este un antreprenor foarte inteligent, un geniu al marketingului personal, care și-a creat imaginea asta de creator al viitorului și salvator al mediului și al omenirii. Ideile lui sunt într-adevăr inovatoare iar îndrăzneala și capacitatea de a le mișca din loc sunt spectaculoase. Acoperișul ăla fotovoltaic chiar este un produs revoluționar. Iar mașinile Tesla arată foarte bine și înțeleg că experiența condusului e una foarte plăcută. Dar toate astea vin la pachet cu un apetit pentru risc pe care personal nu-l împărtășesc (un alt motiv pentru care nu am bani de V8-uri), mai ales când e vorba de companii publice, listate pe bursele de valori. Valoarea acțiunii companiei Tesla este puternic supraevaluată de un soi de activism combinat cu speranțe ( care nu neapărat se vor reflecta în câștigurile viitoare ale companiei. Chiar și pretenția de a reprezenta un pas major în evoluția societății către o lume mai curată are puncte discutabile câtă vreme curentul electric se produce deocamdată mai degrabă prin arderea cărbunelui, bateria Li-ion, în ciuda îmbunătățirilor continue, nu e soluția revoluționară de care ar fi nevoie, teslele lui Musk s-ar putea să lase mașinuțele copiilor noștri fără baterii, nu e clar dacă globul are suficient litiu sau atâția mineri pentru atâta cerere, cobaltul se scoate din mine africane în care lucrează copii iar metalele rare se extrag după procese tehnologice similare celor propuse de Gold Corporation la Roșia Montană. În plus, sutele de kilometri de autonomie ale teslelor nu sunt garantate și peste 5 ani, deci prețurile second hand ale electricelor ar putea rivaliza în târgul Vitan cu cele ale loganurilor galbene. Și dacă-ți parchezi de obicei mașina pe trotuarul din fața blocului s-ar putea să ai nevoie de un cablu foaaarte lung până la priza de la etajul 6.

Elon Musk nu va salva planeta de unul singur, oricât de bun și de bine intenționat ar fi. Asta pentru că nu e suficient de puternic. Firma lui poate da faliment la primul semn mai serios de recesiune economică. Nu Elon Musk trebuie să ne schimbe viața și să ne salveze de la încălzirea globală. Guvernele trebuie să o facă, prin acorduri inteligente de mediu, prin facilitarea transferului de la cărbune către o energie electrică mai curată, prin investiții în infrastructură și standardizarea soluțiilor deja existente. Prin încurajarea cercetării tehnologice care să aducă pasul înainte cu adevărat sustenabil pe termen lung.

În fine, de la ce m-am aprins așa? Aaa, de la mașina aia cu motor V8 la care încă visez. Da, trebuie să mă grăbesc și să pun bani de-o parte înainte să fie interzisă, e clar că indiferent de ce-mi place mie, vremea miniaturizării troleibuzelor se apropie.

Nu te poți împotrivi progresului. Aaah, nu acum! Trebuie să pun laptopul la încărcat, mă scu